Proiecte – Înființarea unui centru de îngrijiri paliative

Proiectul „Centrul de paliație Corbeanca” va fi depus cu scopul obținerii unei finanțări nerambursabile, în vederea construirii și dotării unui centru de paliație cu 26 de paturi.
Participarea la proiect, se va face în asociere cu Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr Carol Davila” din București, în baza unui acord de parteneriat.

Obiectivul general Prin acest tip de investiție se urmărește îmbunătățirea și creșterea capacităților privind serviciile de îngrijire paliativă, creșterea accesului populației la servicii medicale de calitate prin creșterea eficacității serviciilor medicale a pacienților cu boli cronice ale căror opțiuni terapeutice sunt depășite. Scopul acestui tip de îngrijiri este acela de a preveni complicațiile extreme ale bolii, a cărei evoluție este progresivă, nu poate fi oprită, dar care poate fi încetinită.

Perioada de implementare proiectul va trebui implementat până cel târziu la data de 31 decembrie 2029.

Buget
Valoarea maximă a proiectului va fi de 2.566.901 euro, din care valoarea ajutorului nerambursabil va fi de 2.515.563 euro și diferența de 51.338 euro contribuție proprie U.A.T. Comuna Corbeanca, Județ Ilfov.

Titlu Apel
PR BI P6/6.1/Etapizat/2024 – Apel dedicat proiectelor etapizate privind Crearea și modernizarea de infrastructuri educaționale pentru învățământul timpuriu

Componente proiect
Program: Sănătate 2021 – 2027

Obiectivul de politică 4:: „O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale”

Prioritatea 2: „Servicii de reabilitare, paliație și spitalizări pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populației, impactului dizabilității și profilului de morbiditate”

Obiectiv specific RSO4.5: „Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR)”

Documente asociate