Programul de susținere a producției de usturoi în 2026

Informare asupra schemei Ajutor de minimis pentru aplicarea programului

Schema se aplică pe întreg teritoriul României pentru producătorii agricoli care înființează culturi de usturoi pe o suprafață de minimum 3000 mp si maxim de 6 ha.

Plata sumelor reprezentând ajutoarele de minimis prevăzute de prezenta schemă se efectuează până la data de 22 decembrie 2026 inclusiv.

Beneficiarii ajutorului de minimis sunt întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, cultivatori usturoi, respectiv:

  1. producători agricoli persoane fizice;
  2. producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
  3. producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societățile agricole organizate în conformitate cu Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, grupurile și organizațiile de producători recunoscute potrivit Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.338/2005, cu modificările și completările ulterioare, cooperativele agricole organizate potrivit prevederilor Legii cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare;organismele/organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.

Criteriile de eligibilitate și informații suplimentare sunt detaliate în documentele atașate.