Măsurători cadastrale – Sector 18, 13 – 16 iulie 2026

Stimați cetățeni ai Comunei Corbeanca,

Referitor la: Contractul de prestări servicii având ca obiect “Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor UAT Corbeanca, județ Ilfov în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară”, încheiat cu GEOMATICS INTEGRATED SERVICES S.R.L.

VĂ INFORMĂM că în perioada 13-16 Iulie 2026 începând cu orele 8:00 vor începe măsuratorile din intravilanul Comunei Corbeanca pentru următoarele zone:

Este un proiect de mare interes pentru comunitatea noastră, întrucât cu ajutorul acestui program național vom putea, printr-un efort comun cu dumneavoastră, să identificăm și să soluționăm numeroase dispute legate de documentațiile cadastrale, suprapuneri/ repozitionări, translatări ale terenurilor proprietate privată și publică inventariată în UAT Corbeanca.

Vă rugăm să acordați tot sprijinul acestui demers. Succesul acestui program depinde în mare măsură și de implicarea dumneavoastră.

Primar, Ștefan Apăteanu


Avertizare meteo pentru 08.07 – 10.07.2026

8 iulie, ora 10 – 8 iulie, ora 23

COD GALBEN

intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ

Pe parcursul zilei de miercuri (8 iulie) în cea mai mare parte a țării vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50…70 km/h, iar pe arii restrânse de peste 80 km/h. Vor fi perioade cu averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm) pe arii extinse în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea și local în Oltenia și Muntenia. În intervale scurte de timp (1…3 ore) vor fi cantități de apă de 15…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

9 iulie, ora 12 – 10 iulie, ora 02

COD GALBEN

instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ

Joi (9 iulie), în Muntenia, Dobrogea, vestul și sudul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.


Dezinsecție terestră (13.07 – 19.07.2026)

În atenția crescătorilor de albine și animale

Vă aducem la cunoștință că în intervalul 13.07.2026 – 19.07.2026, în funcție de starea vremii, se va face tratament terestru prin pulverizare cu instalațiile montate pe autoutilitare în comuna Corbeanca, pentru combaterea insectelor de disconfort (țânțari adulți).

Acțiunea se va face în intervalul orar 22:005:00 cu produsul STING, acționează prin contact și ingestie în doza de 30 ml/ha, pe străzile și spațiile verzi din interiorul localității și este toxic pentru albine, pești și organisme acvatice așa cum reiese din adresa Direcției de Dezinsecție și Ecologizare Mediu din cadrul Consiliului Județean Ilfov – atașată mai jos.

Tratamentul se efectuează în prima zi din intervalul menționat în adresă.

 Pentru informații suplimentare vă rugăm să vă adresați la numerele de telefon din notificarea alăturată.

Primar, Ștefan Apăteanu


Dezinsecție avio (06.07.2026 – 12.07.2026)

Vă aducem la cunoştinţă că în data de 06.07.2026 – 12.07.2026, în funcție de starea vremii, se vor efectua tratamente avio în comuna Corbeanca, pentru combaterea insectelor de disconfort.

Acţiunea se va face dimineața, după ora 05:30 cu produsul WECTOBAC WG, insecticid biologic din categoria biocide tip 18, pe baza de Bacillus Thuringiensis, în doza de 0,6 kg/ha, pe marginea cursurilor de ape, luciului de apă stătătoare, a zonelor mlăștionoase, bălţiri, stufărișuri, margini de lacuri și pomi iar produsul nu este toxic pentru albine, peşti, vietăți acvatice sau plante așa cum reiese din adresa nr.18724/30.06.2026 a Direcției de Dezinsecție si Ecologizare Mediu din cadrul Consiliului Județean Ilfov, atașată mai jos..

Tratamentul se efectuează în prima zi din intervalul mentionat în adresă.
Vă rugăm să luați măsuri de protejare a albinelor şi animalelor.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să vă adresați la numerele de telefon din notificarea alăturată.

Primar, Ștefan Apăteanu


Actualizare: Avertizare meteo pentru 27.06 – 02.07.2026

27 iunie, ora 10 – 28 iunie, ora 10

COD GALBEN

Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova

val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, noapte tropicală și disconfort termic

Sâmbătă (27 iunie) valul de căldură va persista, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse preponderent între 30 și 34 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și pe alocuri în cele de deal. Temperaturile minime se vor situa în general între 17 și 20 de grade și pe arii restrânse noaptea va fi tropicală.

28 iunie, ora 10 – 30 iunie, ora 10

COD PORTOCALIU

Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova

val de căldură intens, caniculă, noapte tropicală și disconfort termic accentuat

 În Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei valul de căldură intens va persista, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade.

30 iunie, ora 10 – 1 iulie, ora 10

COD ROȘU

Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania,
Moldova, Oltenia și Muntenia

temperaturi extreme, nopți tropicale și disconfort termic deosebit de accentuat

ÎÎn Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și Muntenia se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana.     Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 24 de grade.

1 iulie, ora 12 – 2 iulie, ora 10

COD GALBEN

Oltenia, Muntenia, sudul Banatului
și local zona de munte

instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ

Miercuri (1 iulie) și în noaptea de miercuri spre joi (1/2 iulie) în Oltenia, Muntenia în sudul Banatului și local în zona de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală în general de 50…70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1…4 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 30…40 l/mp.


Actualizare: Ne dorim cât mai repede o echipă de conducere nouă la Trans Auto Corbeanca

Societatea Trans Auto Corbeanca a parcurs un an greu de refacere și de reașezare a activităților sale în acord cu cerințele legale dar și cu cele ale unei funcționări corecte. Actuala echipă de conducere a făcut eforturi substanțiale de a „curăța locul” și a reorienta compania, iar efortul lor merită mulțumirile noastre. Acum este momentul în care o nouă strategie orientată către serviciul comunității să fie construită și să relanseze compania.

Angajăm:

  • Un Director general – cu experiență de minim 7 ani într-o poziție de top-management în domeniul Salubrității,
  • Trei Administratori neexecutivi pentru un nou Consiliu de administrație – cu experiență managerială și/sau financiar-economică, în conformitate cu cerințele legale (OUG 109) impulse companiilor cu capital public, validate de AMEPIP.

Așteptăm CV-urile dvs însoțite de o Scrisoare de intenție până la data de 22.06.2026 (inclusiv) la adresa de e-mail [email protected], sau trimise/depuse fizic la Registratura Primăriei Corbeanca, Str. Independenței nr. 14.

Validarea dosarelor de înscriere se va face până la data de 26.06.2026, urmând ca persoanele validate să fie invitate la un interviu pe data de 29.06.2026 la sediul Primăriei, iar rezultatele vor fi anunțate pe 30.06.2026.

Înscriere (22.06.2026)

Vă mulțumim pentru interesul acordat anunțului nostru.

Până la data limită, s-au înscris:

  • 3 persoane pentru poziția de Director general, și
  • 8 persoane pentru poziția de Administrator neexecutiv.

Selecție dosare (26.06.2026)

În urma analizei dosarelor, au fost selectate pentru interviu persoanele cu urmatoarele numere de dosar:

#261, #318, #321 și #328.

Interviurile vor avea loc pe data de 29.06.2026.

Notă importantă: Toate persoanele care s-au inscris pentru această selecție vor intra în procedura de selecție finală conform cerințelor AMEPIP, inclusiv cei care vor obține în urma acestei selecții madatele provizorii.

Vă mulțumim pentru interesul acordat anunțului nostru.

Reprezentant AGA, Trans Auto Corbeanca


Dezinsecție (15.06 – 23.06.2026)

În atenția crescătorilor de albine și animale

Vă aducem la cunoștință că în intervalul 15.06.202623.06.2026, în funcție de starea vremii, se va face tratament terestru prin pulverizare cu instalațiile montate pe autoutilitare în comuna Corbeanca, pentru combaterea insectelor de disconfort (țânțari adulți).

Acțiunea se va face în intervalul orar 22:005:00 cu produsul STING, acționează prin contact și ingestie în doza de 30 ml/ha, pe străzile și spațiile verzi din interiorul localității și este toxic pentru albine, pești și organisme acvatice așa cum reiese din adresa Direcției de Dezinsecție și Ecologizare Mediu din cadrul Consiliului Județean Ilfov – atașată mai jos.

Tratamentul se efectuează în prima zi din intervalul menționat în adresă.


Anunț de interes public – Construcții neautorizate/ilegale

În atenția deținătorilor de construcții edificate fără autorizație de construire pe domeniul public sau privat al Comunei Corbeanca sau de construcții, lucrări și amenajări cu caracter provizoriu executate pe domeniul public sau privat al Comunei Corbeanca,

Vă aducem la cunoștință că, începand cu data de 11.06.2026, Primăria Corbeanca va demara procedurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, pentru desființarea construcțiilor executate fără autorizație de construire sau a construcțiilor, lucrărilor și amenajărilor cu caracter provizoriu pe domeniul public sau privat al comunei.

Deținătorii sub orice formă ai unor asemenea construcții, lucrări sau amenajări sunt rugați să procedeze la ridicarea/dezafectarea acestora și eliberarea terenurilor respective.

În caz contrar, autoritatea publică locală va proceda, în conformitate cu art. 33 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, la ridicarea construcțiilor, lucrărilor și amenajărilor menționate anterior, costurile acestor operațiuni fiind suportate integral de deținătorii acestora.

Primar, Ștefan-Adrian Apăteanu